Magistratul Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ), la care, potrivit unei stenograme, și-ar fi dorit familia lui Bercea să ajungă dosarul acestuia, a precizat că a respins, în decembrie 2011 și aprilie 2012, două cereri de strămutare a cauzelor interlopului de la Curtea de Apel Craiova la o altă instanță egală în grad, iar în octombrie 2012 și iunie 2013 a respins și recursurile la măsura arestării dispusă în cazul aceleiași persoane.
În acest context, judecătorul spune că nu înțelege de ce membrii familiei Anghel purtau discuții în care arătau că ar dori ca dosarele lui Bercea Mondial să ajungă la el.
Dragomir a precizat că a aplicat cu fermitate legea în dosarele pe care le judecă și, pe de altă parte, că nu este originar din Craiova, așa cum spunea, conform aceleiași stenograme, fiul lui Bercea.
Precizările magistratului vin după ce în presă au apărut informații potrivit cărora în dosarul de trafic de influență al lui Mircea Băsescu apare stenograma unei discuții în care rudele lui Bercea Mondial menționează posibilitatea ca dosarul interlopului să fie judecat de Dragomir de la „Înalta Curte”, despre care spun că ar fi din Craiova.